PROJECTS

Macheta Cetati si Biserici Fortificate din Transilvania Calnic







Donjonul actual a fost ridicat în jurul anului 1272; a fost numit și Turnul Siegfried, iar grosimea zidurilor lui ajunge la un metru.La început avea numai 14 m înălțime, dar a fost ridicat ulterior la 20 m. La parter se afla o pivniță boltită în semicilindru.Aceeași boltă semicilindrică o întâlnim și la primul etaj, iar celelalte niveluri nu mai au boltă, ci tavan.

Odată cu lucrările de restaurare conduse între 1962-1964 a fost descoperit ancadramentul bipartit al unei ferestre, cu câte trei lobi în fiecare dintre cele două părți, care indică o fază gotică timpurie, poate din a doua jumătate a secolului al XIII-lea.În 1430 cetatea este vândută de către Johann Geréb de Vingrad comunității săsești. În a doua jumătate a secolului al XVI-lea fortificația a fost adaptată noilor cerințe, o dată cu răspândirea armelor de foc: este ridicată a doua incintă, iar donjonul este înălțat cu încă un etaj.Tot atunci se ridică barbacana și turnul-bastion în formă de potcoavă.

Ne gasesti și pe Facebook, Linkedin și Youtube

Dacă vrei să vezi ultimele noastre proiecte, să fii la curent cu ultimele noastre noutăți sau pur și simplu îți place de noi și vrei să ne urmărești