Randari 2021-03-04T17:53:03+03:00

În termeni simpli, randările 3D sunt pot fi văzute ca un fel de machete virtuale – o colecție de imagini generate computerizat, ce au în vedere interiorul și exteriorul clădirilor. Principalul beneficiu al randărilor este că oamenii pot vedea și înțelege mai bine atât proiectul, cât și spațiul. Trebuie să recunoaștem: suntem creaturi vizuale. Reușim să interpretăm și să asimilăm mult mai ușor informația atunci când ne este prezentată într-un format accesibil, precum cel vizual.

În randări sunt incluse elemente de mobilier sau decorațiuni interioare în vederea introducerii unor elemente de proporționalitate. Aceste elemente pot ajuta potențialii cumpărători să vizualizeze mai clar dimensiunile și oportunitățile oferite de un anumit apartament, complex de apartamente sau un proiect industrial.

Vizualizarea corectă a proiectelor arhitecturale este crucială pentru constructori, arhitecți, dezvoltatori și proiectanți. Utilitatea lor nu se limitează la domeniul construcțiilor și al dezvoltării imobiliare: randările pot fi folosite și ca un instrument puternic de marketing, în broșurile și afișele de prezentare. 

 Pentru experții în domeniu, randările sunt necesare pentru a observa în detaliu cum trebuie executată lucrarea. Pentru cei interesați de proiect (oameni care caută să-și cumpere un nou apartament sau instituții care-și doresc fie să-și modernizeze clădirile, fie să construiască altele noi), randările 3D sunt un instrument util care îi poate ajuta să vizualizeze din diferite unghiuri cum va arăta construcția finală.

La târgurile imobiliare, lucrurile devin și mai dinamice, întrucât aceștia vor putea interacționa cu simulările digitale ale machetelor, întorcându-le pe toate părțile și explorându-le toate unghiurile.

CERE OFERTA
Call Now Button