Arhitectura nu este generată doar de desene și machete, ci este doar reprezentata fundamental prin intermediul acestor două mijloace de comunicare. În exercitarea meseriei de arhitect, construcția machetelor este una dintre temele cele mai importante. Aici, arhitectul cat si studentul învață, pe lângă tehnică si materiale, să traducă desenele într-un model tridimensional și să ințeleagă macheta ca pe un instrument de design în care poate analiza si studia volumele astfel incat să construiască obiecte din plastic și să controleze efectul pe care îl produc spațiile proiectate. Machetele complementează desenele și se dirijează după propriile sale reguli formale. Arhitectul trebuie să dobândească o caligrafie proprie și inconfundabilă, nu doar în momentul în care să deseneze, ci și atunci când trebuie să construiască machete.
Punctul de plecare al fiecărui proiect arhitectural, este de obicei o munca impusă. Arhitectul trebuie sa soluționeze această muncă, dar și programul său corespondent cu fantezii și idei proprii. Asta înseamnă că arhitectura nu constă doar in construirea spațiilor pentru a fi utilizată într-un fel anume prin care să fie permisă realizarea activităților dorite, ci trebuie totodată sa fie considerate si calitățile plastice ale spațiului. În acest sens, arhitectura este o artă care interpretează spațiul.
Spațiul arhitectural apare ca urmare a relațiilor între volume, planuri și linii, sau, arhitectural spus, între corpuri, suprafețe și bare. Tema centrală a proiectării arhitecturale constă în a da formă corpurilor menționate, tablelor si barelor și juxtapunerea lor după funcția pe care ai vrea să o îndeplinești. Proiectul arhitectural este înțeles ca un proces, în al cărui final se găsește soluția care era încă necunoscută la început. Aici se ascunde unul dintre cele mai mari pericole ale machetelor: construcția sa deja anticipează o idee precisă a proiectului și fixând-o, amenință să oprească dezvoltarea sa într-o etapă prea scurtă.
Proiectul este realizat din desene și machete. Prin acestea se poate continua procesul de a da forma obiectului de arhitectura. Desenul, în ciuda avantajului de a dispune de acesta într-un timp scurt și răspunsul său rapid la spontaneitatea ideilor, reprezintă spațiul arhitectural într-o manieră abstractă care este greu de perceput. Din contra, macheta, dar mai ales macheta conceptuală, este traducerea imediată a ideilor arhitectului despre spațiul unei realități concrete prin elemente tectonice.
Desenul este mediul în care se gândesc, muncesc si mai ales, visează arhitecții. Macheta – în special macheta conceptuală sau macheta de studiu – este un instrument necesar muncii arhitecturale ce se alătură schițelor. Primele machete conceptuale ușurează variabilitatea de a insinua desenul.
Schițele si machetele conceptuale formează ideea cum este un atelier de arhitectură în care se creează și analizează forme și relații formale și în care, de asemenea, se demonstrează și dezvoltă propriile instrumente de creație și analiză: desene și machete.
În unele conferințe si publicații se prezice că in viitor calculatoarele vor înlocui desenele și machetele. Profesia de arhitect nu se mai poate imagina fără desenele create pe calculator. Cu toate acestea, la începutul procesului de design, calculatorul joacă un rol subordonat: nu poate înlocui experiența dictată de materiale, modelare plastică, construcția relațiilor speciale. Așadar, calculatorul nu poate înlocui nici schițele, nici machetele.
Desenul și modelarea semnifică elaborarea bazelor formale ale proiectului: construcția unui repertoriu de forme.
Clasificarea tipologică a machetelor se bazează pe reducerea elementelor tehnice de bază – corpuri, suprafețe, bare – și relațiile între ele.
Machetele încep să construiască corpuri elaborate, suprafețe și bare la o scară determinată; acestea sunt elementele de bază ale căror combinație determină un model tridimensional. În același timp, fiecare machetă, împreună cu planurile și lucrările realizate constituie o realitate proprie și în consecință este supusă unor criterii formale artistice. Macheta arhitecturală fixează un nivel al proiectului și ilustrează ideea. Pe lângă această muncă ”utilitară” macheta este ea însăși o muncă de design în care se modelează corpuri determinate, suprafețe și bare și se pun în relație cu relieful topografic. Elementele machetei pot fi descrise prin diferite proprietăți (care la rândul lor depind de proiectul arhitectural): formă, mărime, orientare (situație), culoare, textură și suprafețe. Dirijând aceste cinci variabile se pot obține contraste de formă, poziție și culoare care introduc în machete tensiuni ce răspund la ideea arhitecturală. De aceea este posibil, și multe concursuri și proiecte o demonstrează, ca machetele – cum am mai spus – constituie o realitate proprie care rareori este aceeași cu realitatea arhitecturală. Macheta, la fel ca desenele, este o reproducere abstractă a proiectului.
Motivul căruia nu doar spectatorul normal, ci și cel profesionist, este sedus imediat de o machetă, pe care ulterior este incapabil să o recunoască în construcție, necesită căutarea discrepanțelor dintre macheta reală și realitatea proiectului construit.
